OMV Petrom va instala peste 400 de stații de încărcare rapidă a automobilelor electrice de-a lungul Rețelei Transeuropene de Transport (TEN-T), în țări precum România, Slovacia și Ungaria.
Contractul de finanțare a fost semnat de către CINEA și OPM, coordonator al aplicației, urmând ca fiecare dintre companiile locale să implementeze proiectul în țările respective.
Investiția totală în acest proiect este estimată la aproximativ 40 milioane de euro, din care, circa 15 milioane de euro sunt furnizați din fonduri europene, prin programul de finanțare Facilitatea Europeană de Conectare (CEF), aproape 5 milioane de euro din valoarea totală reprezintă credit bancar de la Banca Comercială Română, restul finanțării fiind asigurat din surse proprii.
În România vor fi instalate 328 de stații în 80 de localități
Proiectul presupune instalarea a 400 de puncte de încărcare rapidă, până în anul 2025, fiecare dintre acestea putând livra 150 kW. Dintre acestea, 328 vor fi instalate în 80 de locații din România, 52 de puncte de reîncărcare vor fi instalate în 11 locații din Slovacia, iar 28 de puncte vor fi instalate în 7 locații din Ungaria.
Christina Verchere, CEO OMV Petrom: „Prin Strategia 2030 ne-am asumat să contribuim activ la tranziția energetică, în România și în regiune. Am început să dezvoltăm soluții cu emisii reduse și zero de carbon, pentru care ne propunem să alocăm circa 35% din investițiile estimate până în 2030, de circa 11 miliarde de euro. Dezvoltarea acestor soluții deschide oportunități de creștere economică în România și în regiune, prin atragerea de fonduri europene”.
Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Rafinare și Marketing: „Suntem alături de clienții noștri în procesul de decarbonare a transportului și vrem să le oferim cât mai multe opțiuni de mobilitate, inclusiv prin construirea infrastructurii necesare pentru mobilitatea alternativă. În ultimii trei ani am instalat puncte de încărcare în mare masură prin parteneriate. Astăzi, am făcut un pas important în dezvoltarea propriei rețele de stații electrice de reîncărcare și contribuim, astfel, la conectarea Estului Europei prin coridoarele TEN-T.”