Liebherr livrează un excavator electric unei mine de cupru din Bulgaria

Munti

Compania Liebherr a livrat un excavator electric, model R 9350 E de 300 de tone, minei de cupru Assarel din provincia Pazardzhik, Bulgaria. Assarel-Medet a apelat la Liebherr pentru operațiunile de la mina Assarel deoarece noul excavator cu cupă frontală R 9350 E promite putere, performanță și durabilitate superioare în comparație cu versiunea diesel G6, alături de costuri de întreținere și operare semnificativ reduse.

„Această mașinărie de 300 de tone este un simbol nu doar al excelenței tehnice – datorită dedicării Liebherr pentru îmbunătățirea continuă – ci și al cooperării de lungă durată dintre Liebherr și Assarel-Medet”, declară Raphael Goeppel, directorul general al Liebherr-Export pentru echipamente de terasament și minerit. „În ultimii ani, lumea s-a confruntat cu numeroase provocări, iar faptul că putem fi cu toții împreună aici arată cât de importantă este o colaborare bună între companii.”

Cel mai nou excavator Liebherr este echipat cu o cupă personalizată de 17 metri cubi pentru o productivitate optimă în mutarea materialului la mina Assarel. Având un motor electric de 1200 kW (~1.600 CP) utilajul nu ar trebui să aibă nicio problemă în a manevra cupa rapid, respectând normele de siguranță pentru personalul din jur. Bateriile devin tot mai ieftine și pătrund în domenii care păreau rezervate combustibililor fosili. Astăzi, combinația dintre panouri, eoliene și baterii înlocuiește cu succes termocentralele pe cărbune. Feriboturile diesel sunt înlocuite de cele alimentate pe baterii, iar camioanele de oraș electrice sunt mai rentabile ca cele diesel.

Lasă un răspuns