După o aventură de opt ani și întârzieri ce au devenit frustrante, Lucid Motors are totul la dispoziție pentru a trece la producția de serie. Există mașina, o fabrică în Arizona, 2000 de angajați și o rețea de showroom-uri. Până acum au fost fabricate circa 110 modele de pre-producție, care au ieșit de pe linia de asamblare din Casa Grande, Arizona.
Sedanul electric Lucid Air se lăuda cu 1.080 de cai putere, software nou și spațiu mai mare la interior. Până la sfârșitul anului se dorește fabricarea unei ediții inițiale de 500 de automobile, plus alete 500 de exemplare. Compania susține că are peste 10.000 de rezervări plătite integral.
Lucid Air este un automobil electric de lux ce nu se va comercializa într-un număr prea mare dacă privim către concurența existentă. Mercedes-Benz S-Class, cel mai bine vândut model din America, costă aproximativ 100.000 de dolari, și s-a vândut în aproximativ 20.000 de unități în America, în anul 2015. În 2019, Mercedes a găsit aproximativ 12.500 de cumpărători pentru clasa S și numai 6.600 în anul pandemiei, 2020. Lucid Motors are ca obiectiv fabricarea și vânzarea a 20.000 de unități pe an, cifră considerată de analiști ca fiind mult prea optimistă.
Lucid Air oferă performanță și spațiu. Versiunea Grand Touring costă 139.000 de dolari și are 800 de cai putere și 832 km autonomie. Modelele Lucid Air Pure și Air Touring costă 77.400 de dolari, respectiv 95.000 de dolari. În 2020, atunci când va fi disponibil în showroom-uri, Lucid Air se va întâlni cu noile automobile Tesla Model S ce ar putea fi mai ieftine și mai performante.
Versiunile Pure și Touring (cu 480 sau 620 cai putere) sunt puse în mișcare de un motor amplasat pe spate, cu o autonomie estimată de 653 km. Transmisia 4×4 cu două motoare va fi disponibilă pe versiunile AWD Grand Touring și Dream Editions.