De mai bine de 10 ani, Dacia susține Târgul Internaţional Gaudeamus. Dacia își așteaptă fanii sâmbătă, 21 noiembrie să descopere noi variante de manual. Iar pe toată perioada târgului (18-22 noiembrie) vizitatorii au parte de lansări, concursuri sau activităţi creative pentru copii.
Scriitorii Marius Chivu, Radu Paraschivescu şi Iulian Tănase, alături de jurnaliştii, lideri de opinie, Vlad Mixich, Lucian Mîndruţă, Radu Naum şi Victor Kapra, au răspuns provocării Dacia şi au imaginat în textele lor poveşti pornind de la funcţionalităţile şi echipările maşinii. Scrierile lor sunt reunite în Manualul alternativ de Bord Dacia, care va fi lansat la târgul Gaudeamus, sâmbătă, 21 noiembrie.
„O serie de scriitori au acceptat să-şi pună verbul şi versul la treabă pentru a scrie împreună un manual non-conformist şi perfect inutil sub aspect tehnic. Sunt oameni sprinteni la minte, flexibili şi gata să accepte prinsori. Odată sabotată convenţia jargonului auto, autorii care rescriu capitolele ce urmează iau ca pretext câte o componentă a maşinii şi fac din ea pivotul unei povestioare, a unei năzăreli, a unui vis, a unui poem”: spune Radu Paraschivescu, în prefaţa Manualului Alternativ de Bord.