Asocierea Otokar Europe SA – Otokar Otomotiv ve Savunma Sanayi din Turcia a câştigat licitaţia privind achiziţia celor 400 de autobuze euro 6. Turcia este cel mai mare producător de autocare și autobuze din Europa.
În cadrul procedurii de licitaţie au fost depuse patru oferte: Karsan Otomotiv Sanayi ve Ticaret AS, Man Truck & Bus AG, Mercedes Benz România SRL şi asocierea Otokar Europe SA – Otokar Otomotiv ve Savunma Sanayi. Valoarea achiziţiei este de 100 de milioane de euro, reprezentând 250.000 de euro plus TVA pentru fiecare autobuz.
Specificații autobuze Otokar Kent C pentru RATB București
-
Dimensiuni 12 000 mm x 2 540 mm x 3 145 mm
Capacitate până la 101 pasageri
Motor Cummins ISB6.7E6
Putere 221 kW (300 CP) / 2100 t/min.
Sistem de climatizare
„Conform cerinţelor din caietul de sarcini, autobuzele dispun de toate facilităţile necesare unui transport public civilizat, la standarde europene. Sunt dotate toate cu instalaţii de aer condiţionat, cu încălzire şi ventilaţie. Sunt dotate cu un sistem modern de informare a călătorilor, acces facil pentru persoanele cu dizabilităţi, respectiv rampă specială pentru accesul persoanelor cu fotolii rulante. Aceste autobuze dispun de supraveghere video, atât la interior cât şi la exterior. Computerul de bord asigură integrarea autobuzelor în sistemul de monitorizare a circulaţiei şi dispecerizare, sistem de taxare modern, cu validatoare în dreptul fiecărei uşi de acces, iar datele sunt transmise prin instalaţia radio la dispecerat”, a precizat Gabriela Firea, primarul general al Capitalei.
„Noi ne dorim ca în următoarele 12 luni să vină 300 de autobuze în Bucureşti, prima livrare urmând să aibă loc în această vară. (…) În prima fază, aceste autobuze noi vor înlocui autobuzele care sunt acum într-o stare tehnică deficitară”, a mai spus Gabriela Firea.
Gabriela Firea a mai anunţat că PMB se pregăteşte pentru achiziţia altor 400 de autobuze euro 6, pentru a putea înlocui tot parcul auto al regiei de transport. La aceste se vor adăuga 100 de tramvaie, 100 de troleibuze, 100 de autobuze electrice si 100 de autobuze cu gaz natural comprimat .
Autobuz Otokar Kent C pentru RATB București
Ea a precizat că, potrivit specialiştilor, pentru asigurarea unui transport în comun predictibil ar fi necesare 1.500 de autobuze. Ea a dat asigurări că bugetul Capitalei pentru acest an prevede suma necesară achiziţiei.
Primarul general a afirmat că între data depunerii ofertelor, 10 noiembrie 2017, şi data finalizării evaluării ofertelor, comisia a analizat în şedinţe cu o durată cumulată de 540 de ore un număr de aproximativ 12.000 de pagini, făcând parte din documentaţia depusă. În cadrul evaluării, oferta tehnică a avut o pondere de 50%, iar oferta financiară a reprezentat 50%.
Automate de bilete, stații noi și refugii
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat luni că se lucrează la studiul de fezabilitate pentru înlocuirea tuturor cabinelor în care se vând tichete RATB cu aparate electronice, dar şi la o procedură de modernizare a staţiilor de autobuz şi a refugiilor de tramvai.
„Suntem în procedură – şi dorim să fie o procedură cât mai accelerată – de modernizare în totalitate a staţiilor de autobuz şi a refugiilor de tramvai. Nu mă mulţumeşte absolut deloc cum arată şi cred că nu sunt în măsură să mulţumească vreun călător. Au un aspect deplorabil, pur şi simplu. Staţiile de autobuz şi refugiile de tramvai trebuie să fie modernizate şi să asigure atât confortul călătorilor, protecţie când e foarte cald sau când plouă ori ninge. De asemenea, să fie o sursă de informare a călătorilor cu privire la traseu şi orele la care ajung autovehiculele în staţie. Practic, în acest moment se lucrează la toată documentaţia şi în scurt timp vom anunţa şi lansarea acestui program, aşa cum în acest moment se lucrează la studiul de fezabilitate pentru înlocuirea tuturor cabinelor în care se vând tichete cu aparate electronice de vânzare a tichetelor de călătorie”, a declarat edilul general.