Ora de ecologie Renault România

Dacia Logan Eco 2
Dacia Logan Eco 2

Renault România a sărbătorit şi anul acesta ziua mondială a mediului înconjurător (5 iunie). Copiii se află în centrul atenţiei acţiunilor de educaţie pe teme de mediu întreprinse de companie.
Pentru al treilea an consecutiv, Renault România a organizat, în perioada 2 – 6 iunie, « Ora de ecologie » la Mioveni şi Piteşti, pentru copii din claseleI-VIII. Aproximativ 400 de copii, însoţiţi de profesorii de la şcolile din cele trei oraşe, au urcat în autobuzul supraetajat « Regatul sălbatic », locul inedit unde s-au desfăşurat orele de educaţie ecologică.
Alături de reprezentanţii fundaţiei TENT (The European Nature Trust), aceştia şi-au îmbogăţit cunoştinţele despre ce înseamnă să trăiești într-un oraş mai curat, cum se reciclează, cum pot contribui, încă de mici, la protejarea mediului înconjurător. La final, le-au fost oferite diplome de participare şi cadouri – obiecte confecţionate din materiale reciclate. Programul a fost susţinut de Ministerul Învăţământului, Primăriile din Mioveni şi Piteşti, Inspectoratul şcolar Argeş şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş.
Sâmbătă, 6 iunie, la Bucureşti, copii ai angajaţilor Renault România, cu vârste cuprinse între 4 şi 14 ani, au luat parte la activităţi diverse, special concepute să îi sensibilizeze în grija pentru un mediu mai curat. Ziua a stat sub semnul « Verde pentru viitor » şi fiecare copil a putut opta pentru unul dintre cele trei evenimente : atelierele de reciclare creativă, de educaţie ecologică, respectiv, concursul de colaje din materiale reciclabile cu tema « Oraşul verde ». Şi copiii angajaţilor Renault România s-au putut bucura de autobuzul supraetajat « Regatul sălbatic », unde s-au desfăşurat cursurile interactive despre reciclare si resurse naturale.
În aceeaşi zi, în apropiere de Titu, unde se află Centrul Tehnic (Renault Technologie Roumanie), angajaţi ai centrului de inginerie al Renault în România s-au implicat într-o campanie de ecologizare, la care s-au alăturat şi voluntari din liceele şi şcolile din comunitatea locală, o acţiune susţinută şi de Primăria oraşului Titu.
Mediul este una dintre axele majore de responsabilitate socială a Grupului Renault, la nivel mondial și în România.În procesele de fabricaţie a vehiculelor, Dacia respectă toate normele de mediu. Acestea sunt concepute, astfel încât, la finalul ciclului lor de viaţă, să poatăfi reciclate în proporție de 85% şi valorificate, într-un procent de 95% din masa lor.
În perioada 2000 – 2014, Renault a investit în România, pentru protecţia mediului, aproximativ 31 de milioane de euro. Atât uzinele Dacia, cât și Centrul Tehnic Titu sunt certificate ISO 14001.

Lasă un răspuns