Premieră în România: Sens giratoriu suspendat peste autostradă

Primul sens giratoriu suspendat peste o autostradă din România a fost finalizat. Nodul rutier Poiana se află pe autostrada A4 – centura Constanța și are o importanță locală.

Contractul pe cei 22 km ai Autostrăzii A4 Centura Constanța a fost semnat în august 2008 cu asocierea Astaldi-FCC pentru suma de 437,8 milioane lei fără TVA. Termenul de proiectare și execuție era de 3 ani, însă deschiderea traficului s-a făcut pe bucăți în perioada iulie 2011-iulie 2013.
Dar nodul Poiana, Centrul de Întreținere și Coordonare (CIC) și spațiul de servicii din proximitate nu au fost niciodată terminate. Așa cum vedeți din cadrele aeriene, abia acum sunt aproape gata. Riscăm să pierdem fondurile europene dacă nu se finalizează totul de urgență.
Mai mult, investiția în nodul Poiana este practic inutilă în acest moment, drumul de acces (DC89) spre Constanța, până în DN3C, fiind unul de pământ, neasfaltat.

Mingea este acum la autoritățile locale care trebuie să asigure o conexiune modernă între Autostrada A4 și Bulevardul Tomis, astfel încât șoferii să se bucure de o alternativă pentru accesul în zona de nord a Municipiului Constanța, inclusiv în Mamaia. Desigur, noua șosea ar fi foarte utilă și în perspectiva dezvoltării metropolitane a orașului, au declarat reprezentanții Asociației Pro Infrastructura.

Autostrada A4: nodul rutier Poiana, CIC și spațiul de servicii