D-Link lansează pe piaţă a doua generaţie de D-Link 5-Port Gigabit Desktop Switch (DGS-1005D), care oferă un consum de energie cu până la 73% mai mic, fără a sacrifica performanţa reţelei. Disponibil la ora actuală, DGS-1005D este unul dintre cele patru switch-uri gigabit ecologice fără management, destinate utilizatorilor din micile birouri sau de acasă, pentru a oferi posibilităţi îmbunătăţite de reducere a consumului de energie.
Următoarea generaţie de switch-uri gigabit fără management de la D-Link, cu 8 porturi (DGS-1008D), 16 porturi (DGS-1016D) şi 24 porturi (DGS-1024D), va fi introdusă în cursul acestui an şi va prezenta de asemenea caracteristici îmbunătăţite de reducere a consumului de energie.
Tehnologia Green de la D-Link conservă energia, recunoaşte dacă un port este activ sau inactiv şi ajustează alimentarea cu energie în mod corespunzător, aducând astfel certe beneficii utilizatorilor din micile birouri sau de acasă, care nu îşi folosesc tot timpul computerele sau toate porturile switch-urilor. De asemenea, această tehnologie poate să modifice consumul de energie în funcţie de lungimea cablului folosit, conservând energia atât pentru utilizator cât şi pentru mediu, fără a afecta în vreun fel performanţa.
Energie economisită când link-urile nu sunt utilizate (în modul “idle”)
Chiar şi atunci când un computer este închis, switch-urile rămân adesea active şi continuă să consume cantităţi considerabile de energie. Cu ajutorul tehnologiei D-Link Green, noile switch-uri pot să detecteze când un computer este închis şi să reacţioneze în consecinţă, diminuând consumul de energie până la modul “standby” şi deci reducând consumul de energie pentru acel port.
Optimizarea consumului de energie pe baza detectării dinamice a lungimii cablului
|n mod normal, switch-urile alimentează la nivel maxim cablurile, indiferent de lungimea acestora. Cu ajutorul tehnologiei Green de la D-Link, însă, switch-urile pot să analizeze lungimea cablurilor şi să ajusteze consumul de energie în mod corespunzător. În condiţiile în care lungimea de cablu utilizată de consumatorii din micile birouri sau locuinţe este de cele mai multe ori sub 20 metri, consumul de energie poate fi redus substanţial.
Încorporarea Tehnologiei D-Link Green în aceste switch-uri din seria DGS-1000D reafirmă decizia fermă a D-Link de a proteja mediul, situându-se în poziţia de lider al dezvoltării de produse ecologice, în conformitate cu directivele RoHS (Restriction of Hazardous Substances) şi WEEE (Waste Electrical and Electronic Equipment). Directiva RoHS restricţionează utilizarea anumitor materiale cu grad crescut de risc pentru fabricarea produselor electrice şi electronice, iar WEEE aplică standardele necesare pentru utilizatori, când doresc să renunţe la aceste produse şi să le recicleze.