ŠKODA ENYAQ iV se vrea neutră

Skoda ENYAQ iV

Volskwagen, grupul auto prins cu mâța în sac, lansează prin filiera cehă noul automobil electric ŠKODA ENYAQ iV. Noul model ar trebui să fie neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon (deși acest lucru este tehnic imposibil) prin adoptarea unor măsuri specifice. Bineînțeles, nu este vorba de un soft de păcălit aparatele de măsurare a emisiilor, ci de măsuri care să contribuie la un mediu mai curat.


Automobilele electrice cu baterii, ca de pildă ŠKODA ENYAQ iV, se deplasează cu emisii locale zero, iar dacă sunt alimentate cu electricitate verde, emisiile vor fi zero. Amprenta ecologică a unui automobil include însă și emisiile de CO2 generate în producție. Teoretic, datorită unei game largi de măsuri, ŠKODA AUTO poate livra noul ENYAQ iV la client cu balanță neutră de carbon.

Monitorizarea emisiilor de CO2 de-a lungul întregului lanț de aprovizionare

Alături de optimizarea propriilor procese de producție, ŠKODA AUTO monitorizează și emisiile de CO₂ ale furnizorilor și partenerilor. Astfel, compania se asigură că emisiile de CO₂ sunt evitate sau reduse în rețeaua furnizorilor săi, pe parcursul procesului de fabricație și de logistică, printre altele, folosind electricitate verde. De exemplu, furnizorul LG garantează utilizarea energiei verzi la fabricarea bateriilor de tracțiune pentru ENYAQ iV. De asemenea, și mulți alți parteneri au implementat procese de producție prietenoase cu mediul. Restul emisiilor de CO2 sunt calculate în baza ciclului de viață specific previzionat pentru ENYAQ iV.

Reciclarea autoturismelor și a bateriilor

Emisiile de CO2 din întregul ciclu de viață al unei ŠKODA ENYAQ iV includ și reciclarea automobilului. După utilizarea pentru antrenarea automobilelor, bateriilor li se acordă o a doua viață, acestea fiind folosite în sistemele de stocare a energiei. Această măsură extinde durata de viață utilă a bateriilor, optimizându-le astfel amprenta ecologică. Iar în final, după această etapă, bateriile sunt reciclate și materiile prime sunt refolosite. Sunt luate în calcul inclusiv emisiile de CO2 ocazionate de reciclarea automobilului. Rata ridicată de reciclare și utilizarea amplă a materialelor deja reciclate sau a materialelor reciclabile contribuie la reducerea și mai accentuată a emisiilor.

Compensarea emisiilor prin proiecte certificate

O parte dintre emisiile de CO2 ce sunt generate în producția (furnizori și producție) unei ŠKODA ENYAQ iV nu pot fi încă evitate. Astfel, ŠKODA AUTO compensează aceste emisii prin achiziția unor credite certificate de compensare a carbonului. Compensarea se realizează prin susținerea unor proiecte certificate de protecție a mediului, ca, de pildă, construirea unui parc eolian mare în India. Parcul din Tamil Nadu din zona de sud a țări va fi format din 100 de turbine eoliene. Cu o capacitate totală de 200 MW, acesta va furniza energie ecologică pentru 600.000 de gospodării.