Toyota Prius cu incarcare la priza

Toyota va prezenta anul acesta, la salonul auto de la Frankfurt, noul Prius Plug-in ai cărui acumulatori se pot reîncărca la priză în acelașo mod în care se încarcă un automobil electric.
Noul automobil hibrid beneficiază de acumulatori mai puternici care permit parcurgerea unei distanțe mai mari în modul pur electric.
Toyota declară că Prius Plug-in va consuma doar 2.2 litri pentru primii 100 de kilometri iar emisiile vor fi de până la 49 g/km. După epuizarea bateriile care nu vor dura mai mult de 20 de kilometri, Prius va polua tot atât cât poluează orice mașină pe benzină cu motor de 1.8 litri. Dacă mai punem la socoteală că motorul va trebui să transporte și un set greu de acumulatori la care se adaugă motorul electric în repaus începem să vedem că de fapt mașina reprezintă o afacere proastă pentru cei ce se deplasează în afara orașului.
Avantajele reale vor fi pentru navetiștii care parcurg distanțe scurte în interiorul orașelor. Aici Toyota Prius își arată adevărata valoare, deplasarea realizându-se în mare parte cu ajutorul motorului electric.
Toyota nu a publicat prețul noului set de acumulatori și nici perioada după care aceștia vor trebui schimbați.

Lasă un răspuns