Vă amintiți de automobilele diesel germane cu software modificat care trișau la măsurătorile de noxe? Ei bine, BMW a fost inspirat de această situație și a preluat-o într-un sens pozitiv, mult mai constructiv pentru societate. Automobilele BMW plug-in hybrid comută automat în modul de condus complet electric la intrarea în zonele din centrul oraşului. Astfel, modelele plug-in hybrid circulă la nivel local fără emisii – la fel ca automobilele pur electrice, dar şi mai eficient deoarece motoarele electrice sunt mult mai eficiente decât motoarele termice pentru a rula în traficul urban. Automobilul recunoaşte zonele desemnate folosind tehnologia de geo-restricţionare şi GPS.
Conducătorii sunt recompensaţi cu puncte bonus pentru fiecare kilometru parcurs complet electric şi cu puncte duble într-o zonă eDrive. Acestea pot fi valorificate ulterior la încărcare. La rândul lor, conducătorii colectează puncte bonus şi în timp ce îşi încarcă automobilul. Se doreşte astfel încurajarea utilizării sistemului electric de la automobilele plug-in pe distanţe cât mai mari, în special în centrul oraşelor.
BMW oferă un total de 17 modele plug-in hybrid pe 95 de pieţe din întreaga lume. Acum, zonele eDrive vor permite ca potenţialul acestei tehnologii să fie valorificat şi mai mult: dacă automobilul plug-in hybrid este încărcat regulat, distanţe zilnice în special pot fi acoperite fără emisii la nivel local.