Software Defined Vehicle (SDV) sau vehicul definit prin software înseamnă capacitatea de a face upgrade vehiculului pe întreaga sa durată de viață printr-o arhitectură centralizată, actualizându-l și integrând noi aplicații pentru a-i îmbunătăți funcțiile. Aceste viitoare mașini definite în jurul software-ului vor funcționa pe același principiu ca un smartphone, dar într-un mod mult mai complex.
Vehiculele premium de astăzi pot avea până la 150 de milioane de linii de cod software, distribuite pe multiple unități de control electronic (ECU) și o gamă tot mai mare de senzori, camere, radar și dispozitive de detectare și de măsurare a luminii (lidar). Vehiculele fabricate în număr mare pentru mass-market nu sunt nici ele departe.
Pentru a pune în valoare controlul total al software-ului asupra vehiculului, producătorii vor populariza soluții electronice pentru o serie de sisteme care până acum erau acționate mecanic. Direcția autovehicului va fi de tip drive-by-wire, astfel încât șoferul să nu mai aibă o legătură mecanică directă către caseta de direcție. Frânele vor fi asistate de software, iar ușile vor fi acționate prin computere.
În viitor, aceste computere pe roți vor avea capacitate de conducere autonomă, se vor putea deplasa fără șofer, sau vor asista șoferul cu ajutorul Inteligenței Artificiale (AI).
Actualizările continue de software prin rețelele mobile de date vor aduce în permanență noi funcții și aplicații, astfel că lista de opțiuni va fi într-o continuă schimbare. Unele dintre funcții și aplicații vor fi disponibile contra cost. Spre exemplu, pe timp de iarnă, producătorul auto poate solicita plata unui abonament pentru a permite funcționarea încălzirii în scaune. De asemenea, autoritățile statului vor putea solicita fișierele jurnal din memoria automobilului, în diverse cazuri justificate.