Petrol din lignit la un pret de 29 de dolari, barilul

Universitatea din Texas sustine ca a reusit sa transforme la un grad zero de poluare si cu costuri foarte reduse lignitul in petrol, anunta publicatia canadiana The Globe and the Mail. Potrivit cotidianului citat, costul obtinerii unui baril de petrol ar fi sub 30 de dolari, fata de 17.000 de dolari cat se cheltuia pentru acelasi lucru in urma cu cativa ani. Ideea transformarii carbunilor in petrol nu este noua, dar era costisitoare iar procedeul era extrem de poluant.

Aceasta reusita schimba total situatia mondiala. Da o lovitura mortala marilor producatori de petrol, se stiu ei. Permite independenta multor state care erau dependente de importul de petrol, rentabilizeaza industria mineritului carbunelui, practic e vorba de un boom economic viitor. Cu toate consecintele lui”, noteaza pe blogul lui Dan Selaru.

Pe termen lung e o amanare de 100 de ani a terminarii rezervelor de combustibili fosili dar avem mult mai mult timp sa gasim o solutie stiintifica la toate problemele pe care le avem, mai spune Selaru.
Cu cativa ani in urma, China a inceput constructia unei uzine care transforma, printr-un procedeu chimic extrem de poluant, carbunele in petrol, incercand, astfel, sa profite de rezervele masive de care dispune si pe care le poate importa, pe fondul maximelor istorice atinse in ultimii ani de cotatia barilului de titei. Procedeul, denumit coal-to-liquid (CTL), determina emisii importante de gaze cu efect de sera si a starnit, de-a lungul timpului, proteste ale activistilor pentru protectia mediului. Procedeul americanilor ar elimina acest ultim inconvenient, potrivit articolului citat.

UPDATE Ministerul Economiei: Pentru Romania, ar fi o metoda foarte utila deoarece „avem rezerve importante de carbune”
Procedeul numit gazeificarea carbunelui a fost descoperit cu mult timp in urma. Au existat cercetari chiar si in Romania, inainte de ’90, insa totul s-a limitat la nivel de cercetare„, a declarat pentru HotNews.ro, Corneliu Condrea, director in cadrul Ministerului Economiei. Potrivit acestuia, deocamdata, nu se pune problema utilizarii acestui procedeu, deoarece tehnologia nu permite transformarea carbunelui in petrol la nivel industrial. Insa, in cazul in care ar fi folosita la nivel industrial, pentru Romania ar fi o metoda foarte utila deoarece „avem rezerve importante de carbune„.

„Deocamdata, totul se limiteaza la nivel de intentie. Va mai trece mult timp pana va fi utilizat procedeul, iar pentru noi este un vis putin cam indepartat. Probabil va fi folosit cand nu va mai exista petrol pe Terra”, a precizat Condrea.
Sursa: Consumredus.ro

One Comment on “Petrol din lignit la un pret de 29 de dolari, barilul”

  1. Din cate stiu eu, primul care a scos petrol din carbune a lucrat sub conducerea unui neamt. Parca…Hitler il chema. Si din cate stiu, tot datorita lui avem si acest super asfalt cu aderenta sporita in ziua de azi…

Lasă un răspuns