Segmentul 2B al autostrazii Transilvania aproape de final

În cadrul secţiunii 2B (Câmpia Turzii – Gilău) a proiectului Autostrada Transilvania au fost finalizate în această vară 14 din cele 30 poduri şi viaducte prevăzute pe acest tronson, pentru restul, lucrările fiind la diferite etape de execuţie.
Pentru construcţia acestor structuri au fost necesare 544 de grinzi de tip U (cu o greutate de 160 tone fiecare) şi 240 de grinzi de tip T (cu o greutate între 9-16 tone fiecare). Grinzile sunt produse în şantierele din apropierea aliniamentului care au o capacitate de producţie de aprox 3 bucăţi/zi (pentru fiecare din cele două tipuri de grinzi).
Lucrările la construcţia viaductelor şi podurilor au fost finalizate prin turnarea plăcii de suprabetonare, a grinzilor parapet şi a elementelor prefabricate. De asemenea, au fost finalizate lucrările de hidroizolaţie, iar la acest moment se desfăşoară ultimele activităţi de asfaltare.

2B - Vedere de ansamblu- km 13+222
2B - Vedere de ansamblu- km 13+222

„Finalizarea acestor structuri reprezintă o realizare importantă în cadrul proiectului deoarece vor asigura continuitatea transportului greu pe aliniamentul autostrăzii şi vor ajuta la optimizarea multor procese din cadrul activităţii de construcţie”, a declarat Bogdan Sgârcitu, Director de Comunicare al proiectului Autostrada Transilvania.
Secţiunea 2B a Autostrăzii Transilvania va îngloba 45 structuri (poduri, pasarele, pasaje, viaducte, portale, etc), dintre care 16 viaducte, 14 poduri, 8 pasaje (peste autostrada sau peste alte drumuri de legătură), şi 7 portale. La finalizare, lungimea totală cumulată a structurilor de pe această secţiune va atinge aproape 7 kilometri (6.543 m). Cel mai lung viaduct de pe secţiunea 2B (Câmpia Turzii – Gilău) a Autostrăzii Transilvania, deja finalizat, se află la km 13+222, peste râul Arieş, şi are o lungime de aproape 1 km (960 m) şi o înălţime de 23 m (echivalentă cu un bloc de 8 etaje).
În acest moment pe secţiunea 2B (Câmpia Turzii – Gilău) se desfăşoară:
• activităţi de pregătire pentru turnarea fundaţiei de mixtură asfaltică pe cele 5 benzi de urcare şi coborâre de pe autostradă, la nodul rutier de la Gilău;
• activităţi de pregătire pentru turnarea fundaţiei de mixtură asfaltică pe 6 dintre cele 7 benzi de urcare şi coborâre de pe autostradă, la nodul rutier de la Turda;
• lucrări de instalare a grinzilor de tip U la viaductul de la km 49+125;
• lucrări de hidroizolaţie şi asfaltare la pasajul peste autostradă din apropierea nodului rutier de la Turda;
• lucrări pentru realizarea pasajului peste autostradă de la Gilău care va traversa DN1.

Lasă un răspuns