Cum să dai jos o dronă?

Dronele care intră pe proprietăți și filmează aspecte din viața personală a proprietarilor au început să reprezinte un real motiv de îngrijorare, mai ales pentru vedetele ce se simt vânate. Cum o dronă zboară la înălțimi de câteva sute de metri, este aproape imposibil ca aceasta să fie doborâtă cu ajutorul uneltelor disponibile într-o casă obișnuită.
În Statele Unite ale Americii a existat o discuție publică, după un eveniment în care un proprietar a folosit arma de vânătoare pentru a distruge o dronă care-i filma proprietatea.

Dronă doborâtă cu arma de vânătoare


Cum la fiecare problemă ivită va apărea și un set nou de soluții, am selectat patru metode de a da jos o dronă, fără a folosi o armă de foc.

Cum să dai jos o dronă?

1. Battelle Drone Defender

Battelle Drone Defender este un aparat de bruiaj care emite un fascicol de unde în direcția dronei și interferează cu frecvențele de control radio și GPS. Drona nu mai poate fi controlată de posesorul acesteia iar rezultatul poate consta într-o prăbușire iminentă. Pierderea comunicațiilor cu baza poate duce activarea procedurii de întoarcere la un punct fix în cazul anumitor modele de drone.

2. Skywall 100

Skywall 100 tratează această problemă la modul brutal. Arma are un design inspirat de armele anti-elicopter, însă asemănările se opresc aici. Utilizatorul va încadra drona „invadatoare” printr-un vizor, iar odată luată în colimator va apăsa butonul. Skywall 100 va trimite cu ajutorul aerului comprimat un cartuș ce conține o plasă. Drona prinsă va ateriza în siguranță datorită parașutei legate de plasă.

3. Excipio Net Drone

Pentru a prinde o dronă se poate folosi o altă dronă. Excipio Net Drone este o dronă de pradă, dotată cu o plasă pe care o aruncă către drona adversă. Aceasta va cădea către sol, având elicele blocate.

3. Păsările de pradă

Păsările de pradă pot fi dresate pentru a prinde drone. Un vultur are suficientă forță și curaj pentru a ataca o dronă. Această metodă ar putea răni pasărea de pradă și ar putea distruge drona atacată, de aceea e mai puțin recomandată.

Lasă un răspuns