Un Volkswagen Polo aproape ecologic

Volkswagen a prezentat in cadrul manifestarii expozitionale de la Geneva noul concept Polo BlueMotion, un automobil ce emite numai 87 de grame de dioxid de carbon pentru fiecare kilometru parcurs. Modelul imparte aceiasi platforma tehnica cu Skoda Fabia si Seat Ibiza.
Motoarele disponibile pentru Polo BlueMotion includ trei diesel-uri, dintre care cel de 1.6 litri si 90 de cai putere are un consum de numai 3.8 litri /100km si emisii de dioxid de carbon de 96 de grame pe kilometru. Motoarele pe benzina TSI de 1.2 litri sunt disponibile in variante cu 60, 70 si 105 cai putere in timp ce motorul de 1.4 litri genereaza 85 de cai putere.

VW Polo BlueMotion
VW Polo BlueMotion

Emisii de noxe in cazul motorului de 1.2 litri TSI si 105CP sunt cu 19% mai mici decat in versiunea echipata cu motorul de 1.4 litri.
Pe plansa inginerilor nemti siguranta a fost pe primul loc, masina este dotata cu un set complet de airbag-uri, centuri pretensionate, tetiere active si sistem ISOFIX, deformarea partilor laterale a fost redusa cu 20% datorita unei rezistente structurale marite.
Modelul imprumuta foarte multe elemente stilistice de pe noul Golf, incadrandu-se in aceiasi linie de design promovata de compania din Wolfsburg.
Noul Volkswagen Polo va intra pe piata in a doua jumatate a anului acesta in versiuni cu numele: „Trendline”, „Comfortline” sau „Highline” si va reprezenta o optiune solida in argumentatiile unui client ce isi doreste un automobil eficient.

Lasă un răspuns