Honda Jazz Hybrid la Paris

Honda Jazz Hybrid şi-a făcut debutul în cadrul evenimentului Paris Motor Show 2010. Noua versiune va fi comercializată alături de o versiune revizuită a Honda Jazz cu motorizare pe benzină şi marchează pentru prima dată disponibilitatea unui sistem hibrid paralel pe un automobil din clasa B. Important este faptul că hibridul Jazz nu-şi va pierde niciun element din personalitatea practică a versiunii convenţionale, caracterul compact al sistemului IMA permiţând scaunelor Magic Seats să îşi păstreze capacitatea de a oferi 300 de litri de spaţiu în portbagaj.
Acumulatorul IMA şi unitatea de control au fost integrate în zona de sub podeaua portbagajului păstrând o capacitate de încărcare normală a zonei şi permiţând scaunelor „Magic Seats” să se plieze în aceeaşi manieră ca şi în cazul versiunilor non-hibride. Aceasta înseamnă că scaunele încă se pot plia plat pentru furnizarea unui spaţiu incredibil de 1320 litri (măsurat până la plafon), sau scaunele pot fi pliate vertical pentru a putea transporta obiecte înalte. Ca o noutate, inclusiv pentru versiunile convenţionale ale Honda Jazz, bancheta din spate poate fi acum înclinată, optimizând spaţiul pasagerului din spate.
Sistemul hibrid IMA şi unitatea de control sunt aceleaşi ca la hibridele Insight şi CR-Z, profitând de fiabilitatea dovedită a acestei tehnologii importante. Cu aproape două decenii de dezvoltare şi 10 ani de vânzări, sistemul IMA Honda s-a dovedit a fi o tehnologie flexibilă şi de încredere – peste jumătate de milion de vehicule ce beneficiază de combinaţia de emisii scăzute şi economie de combustibil sunt prezente pe şosele.
Noul model dispune de acelaşi sistem de propulsie ca şi hibridul Insight, având un motor de 1,3 litri i-VTEC şi motor electric. Sistemul este combinat cu o cutie de viteze CVT şi are emisii de doar 104 g / km de CO2 – cele mai mici din gama de maşini de segment B cu cutie automată. Consumul de combustibil este de doar 4,5l/100 km în regim mixt. Fiind un hibrid cu motor benzină-electric, acesta asigură un nivel foarte scăzut pentru orice fel de emisii, nu doar pentru cele care intră în componenţa diferitelor taxe de poluare.
Vizual, Honda Jazz Hybrid se distinge de restul modelelor Jazz prin faruri restilizate, cu elemente albastre cromate, stopuri clare, o nouă grilă frontală albastră, bare de protecţie redesenate şi un element cromat pentru designul portbagajului. Noul hibrid va fi pus în vânzare în gama de culori existente plus o culoare personalizată, Lime Green metalizat.
Bordul integrează o versiune a funcţiei sistemului Eco Assist, care utilizează iluminatul ambiental al vitezometrului pentru a informa conducătorul cu privire la impactul stilului de conducere asupra economiei de combustibil. Funcţia Eco Assist ajută şoferii în mărirea economiei în utilizarea zilnică şi oferă conducătorilor auto un feedback în timp real la modul în care utilizarea frânelor şi acceleraţiei afectează mediul şi consumul de combustibil.
În timp ce respectă caracteristicile unice ale modelului, o gamă de accesorii de origine va accentua şi mai mult caracterul său hibrid. Articolele decorative, precum elementele pragurilor, o varietate de stickere, garnituri pentru stâlpul B şi jante din aliaj de aluminiu pot fi montate conform dorinţei conducătorului. Un sistem modern de navigaţie, Solid State Drive, hands-free Bluetooth® şi un sistem de divertisment montat în spate, toate acestea sunt disponibile pentru a oferi un confort tehnologic suplimentar. Gama completă de accesorii de origine este disponibilă pentru clienţii care doresc să adauge şi mai mult stil şi funcţionalitate.
MOTORUL ŞI SISTEMUL IMA
Hibridul Jazz are acelaşi sistem IMA ca şi hibridul Insight, model cu ajutorul căruia s-a dovedit a fi un sistem foarte fiabil. IMA este acronimul pentru Integrated Motor Assist, care constă dintr-un motor de 1.3 litri cu frecare redusă ce serveşte ca sursă de putere primară, un motor ultra-subţire electric, o baterie uşoară şi compactă şi o transmisie cu variaţie continuă.
Tehnologia IMA a apărut în anul 2000, când a fost lansată pentru prima dată în Europa cu prima generaţie Insight, apoi a fost disponibil pe Civic IMA, Civic Hybrid, Insight 2009 şi CR-Z. În timp, sistemul a evoluat şi a devenit mai mic, mai practic, cu un cost de producţie mai redus. Ultima versiune a motorului şi IPU al Jazz Hybrid sunt aceleaşi ca şi la modelele Insight şi CR-Z pentru a eficientiza producţia şi sunt cu 24% mai compacte decât generaţia anterioară a sistemului, asigurându-se că unul dintre atributele cele mai faimoase ale modelului Honda Jazz, caracterul practic, nu este diminuat.
Motorul în sine este derivat din cel de 1.3 litri de pe Civic Hybrid şi Insight. Această versiune modificată a unităţii i-VTEC a fost îmbunătăţită prin lecţiile învăţate din experienţa modelului Jazz,lansat în 2008, implementat pentru îmbunătăţirea economiei de carburant. Designul pistoanelor acoperite cu un strat de material cu frecare redusă a fost combinat cu un catalizator ultra-eficient pentru a optimiza această unitate de alimentare foarte eficace.
În timpul deceleraţiei, atunci când motorul nu este în sarcină, combustia în toţi cei patru cilindri este oprită şi fiecare cameră de ardere este închisă ermetic. Aceasta elimină practic pierderile de pompare, diminuând rezistenţa, pentru a permite motorului / generatorului să opereze mai eficient şi să mărească recuperarea energiei, pentru a încărca bateria. Etanşarea cilindrilor înseamnă că aerul prins în ei poate fi folosit ca un arc, sporind eficienţa fără a necesita decuplarea motorului.
Tehnologia utilizată pentru închiderea cilindrilor VCM (Variable Cylinder Management) este de asemenea folosită şi în cazul în care cuplul necesar este scăzut – în timpul rulării cu viteză constantă redusă, spre exemplu. În acest mod sistemul Jazz este propulsat doar de motorul electric, pistoanele fiind inactive, ceea ce înseamnă că nu se mai utilizează combustibilul şi nu se produc emisii de CO2. Modelul Jazz Hybrid poate sta în modul EV mai mult decât Insight, în virtutea greutăţii mai mici şi a rutei mai scurte a cablajului dintre baterie şi motor. Şoferii pot observa când maşina intră în modul EV prin sistemul Multi-Information Display (MID), care oferă un grafic ce indică dacă maşina este propulsată prin motorul termic, motorul electric sau prin combinarea acţiunii celor două tipuri de motoare.
În plus, aproape tot ce a fost posibil a fost făcut pentru a reduce frecarea în interiorul motorului, incluzând un design decalat al arborelui cotit / conectare la ax, honuirea suprafeţei cilindrilor pentru a obţine o suprafaţă mai fină şi un inel secundar al pistonului cu fricţiune redusă.
Motorul termic produce 88CP şi are un cuplu de 121 Nm , dar important la sistemele hibride este faptul că motorul electric vine cu aport propriu, ce poate ajuta la creşterea performanţei precum şi la păstrarea unui nivel minim al consumului de combustibil şi al emisiilor. Motorul electric utilizează bobine cu o densitate mare şi magneţi cu o înaltă performanţă, pentru a produce 14CP şi 78 Nm. Ca şi modelele Insight şi CR-Z, motorul este construit utilizând cablu plat pentru bobinare, ce are un profil oval. Utilizarea cablului plat reduce grosimea bobinajului fără a reduce densitatea acestuia şi aceasta face motorul suficient de compact pentru a fi utilizat pe modelul Jazz existent.
Eco Assist
Acum câţiva ani, în timp ce se observa utilizarea modelului Jazz de către clienţi, echipa de dezvoltare a Insight a constatat că au existat diferenţe semnificative în economia de combustibil realizată de la un conducător auto la altul. Spre exemplu la o viteză medie de 30 km/h s-au înregistrat diferenţe de până la 21% ale consumului de carburant real înregistrat de şoferi diferiţi. Gândindu-se la aceasta, inginerii au optimizat sistemul de gestionare al automobilului în încercarea de a micşora efectul stilurilor diferite de şofat asupra economiei de combustibil.

Honda Jazz Hibrid
Honda Jazz Hibrid

Când testele au fost repetate, şoferii cu cea mai mică eficienţă şi-au îmbunătăţit rezultatele, iar diferenţa dintre toate rezultatele a fost redusă la 12 procente.
Honda a adoptat aceste cunoştinţe în dezvoltarea modelului Insight, CR-Z şi a modelului hibrid Jazz, iar rezultatul este comutatorul ECON. Când este activat de către conducătorul auto, acesta transmite sistemului de management al maşinii să adopte setările specifice pentru a îmbunătăţi consumul de combustibil. Acest lucru se face fără a afecta nivelul general de siguranţă sau utilitatea generală a maşinii. Modul ECON al modelului Jazz Hybrid a fost îmbunătăţit faţă de cel iniţial, ce se regăseşte la modelul Insight. Îmbunătăţirile au fost aplicate recent şi modelului Insight pentru creşterea economiei în utilizarea curentă.
Când comutatorul ECON este apăsat, hibridul Jazz intră într-un mod “super-economic”, rezultând următoarele:
• Puterea este limitată, iar cuplul este redus cu 4% (cu excepţia cazului când şoferul apasă pedala până la podea);
• Liniarizează acţiunea pedalei de acceleraţie pentru optimizarea turaţiei motorului. La orice viteză, există un unghi optim al admisiei care, menţinut, rezultă într-o eficienţă sporită a consumului. Însă unii şoferi au o abordare diferită pentru a controla acceleratia, apăsând pedala de multe ori prea tare. Pentru a contracara acest lucru, sistemul „netezeşte” efectul apăsării pedalei prin menţinerea unui nivel de accelerare corespunzător vitezei şi condiţiilor de moment. Şoferul poate controla sistemul în orice moment, pentru a efectua de exemplu o manevră de urgenţă.
• Acţiunea mai lină a cutiei CVT;
• Energia regenerată prin frânare este sporită;
• Aerul condiţionat operează mai frecvent în modul de recirculare;
• Puterea ventilatorului este redusă mai frecvent pentru a limita consumul de energie al sistemului;
• Când maşina se află în modul „Idle Stop” (motorul se opreşte când maşina staţionează) aerul condiţionat se închide.
*Economia mărită şi emisiile reduse în utilizarea obişnuită, ce ar trebui să se obţină cu modul „ECON” activat nu se vor regăsi în cifrele oficiale, conform condiţiilor NEDC.
Noul tablou de bord integrează o versiune a funcţiei Eco Assist, care utilizează lumina ambientală a vitezometrului pentru a informa şoferul cu privire la stilul de conducere şi impactul acestei acţiuni asupra economiei de combustibil. În situaţiile zilnice, funcţia Eco Assist ajută conducătorii să realizeze o economie maximă în utilizarea vehiculului şi oferă utilizatorilor asistenţă în timp real asupra modului în care utilizarea frânelor şi a acceleraţiei afectează mediul şi consumul de combustibil. Eco Assist continuă una din temele principale ale hibridului, de utilizare eficientă a energiei, prin indicarea modalităţii în care este posibilă micşorarea consumului de combustibil prin menţinerea inerţiei şi evitând accelerarea şi frânarea excesive.
Utilizând aceeaşi logică ca a modelului Insight, Jazz Hybrid are un vitezometru iluminat în culoarea albastră, care se transformă în verde în momentul în care maşina staţionează şi de asemenea, în timpul în care maşina este condusă în manieră economică. Între aceste două moduri, apare o lumină verde-albastră, când şoferul depăşeşte cel mai bun nivel de acceleraţie sau frânare. În partea de jos a bordului se află un comutator integrat (ECON), care activează setările ce conduc la cel mai bun consum şi emisii reduse.
Scaunele Magic Seats păstrate împreună cu tehnologie hibridă
Unul dintre elementele distinctive ale generaţiilor anterioare şi actuale ale modelului Jazz şi un factor cheie în popularitatea lor este sistemul de scaune Magic Seats, proiectat pentru flexibilitate şi încărcare sau pentru a obţine mai multe configuraţii pentru transportul de pasageri. Honda Jazz Hybrid reuşeşte să păstreze în mod firesc acest sistem, chiar şi după implementarea tehnologiei hibride IMA ce asigură economia de combustibil.
Scaunele din spate ale modelului Jazz se pliază în întregime oferind spaţiu larg portbagajului, aceasta fiind posibilă datorită poziţionării centrale a rezervorului, specifică Honda, ce se regăseşte şi la modelul european Civic. Bazele scaunelor se pliază în jos şi vin în completare cu rezervorul de combustibil care se află sub scaunele din faţă, eliberând astfel spaţiul utilizabil în partea din spate. Chiar şi cu scaunele din faţă date la maxim în spate, bancheta din spate fracţionabilă 60:40 poate fi pliată dintr-o singură mişcare, prin acţionarea unor clapete localizate pe părţile laterale ale acesteia.
În modul “Utilitar” Honda Jazz oferă o podea de încărcare perfect plană, cu o lungime de 1720 mm, ce oferă spaţiu suficient pentru trei biciclete de 26 inch în poziţie verticală, cu roţile din faţă încă ataşate. Suprafaţa astfel creată echivalează cu două valize mari şi încă două “extra-large” Samsonite, întinse; în mod similar, trei saci de golf pot fi întinşi pe lungime. Prin partea mai mare a banchetei din spate pliate există spaţiu suficient şi lungimea potrivită pentru o placă de surf întinsă sau două biciclete de 26 inch, aşezate în poziţie verticală. Lungimea de încărcare disponibilă este chiar mai mare în „Modul Lung” în cazul în care scaunul din faţă al pasagerului este împins total în faţă, iar spătarul său complet înclinat- astfel se deschide un spaţiu de încărcare de 2,4 m lungime.
Pentru a aduce scaunele din spate la poziţia iniţială, ridicaţi pur şi simplu ansamblul; şezutul scaunului rămâne blocat de spătar şi este pur şi simplu eliberat trăgând în sus cadrul.
Această acţiune de bază a blocării scaunului adaugă un plus de inovaţie şi Jazz oferă, în modul său unic “Înalt”, posibilitatea de a ridica în poziţie verticală şezutul scaunului şi blocarea acestuia de spătar. Prin fixarea bazei scaunului la 90 de grade faţă de poziţia normală, utilizatorul poate crea o a doua zonă de încărcare între scaunele din faţă şi cele din spate. Spaţiul dintre podea şi acoperiş este capabil să acomodeze o varietate de obiecte cu o înălţime maximă de 1280, precum plantele înalte, două biciclete fără roţile din faţă , un scaun cu rotile pliat şi tot felul de altfel de obiecte cu gabarit atipic pentru transportul în maşină. Din moment ce uşile din spate se deschid cu până la 80 de grade, este uşor să se utilizeze la maximum aceste facilităţi.
Nouă pentru cea mai recentă generaţie de Jazz, inclusiv pentru modelul hibrid, este opţiunea de a înclina scaunele din spate. Această caracteristică oferă clientului un nivel mai mare de flexibiltate, de creştere a confortului şi de asemenea măreşte spaţiul pentru pasagerii din spate.
Designul interior
Una dintre cele mai mari schimbări la noul model este disponibilitatea scaunelor de piele ca o opţiune din fabrică. Schimbarea materialului scaunului oferă un sentiment cu totul nou al interiorului noului Jazz şi reprezintă o îmbunătăţire pentru clienţii care fac trecerea de la un vehicul premium dintr-o gamă superioară.
Bordul este acum disponibil într-o nuanţă mai închisă, care este în contrast puternic cu iluminarea albastră din spatele cadranelor indicatoarelor şi afişajelor, în cazul versiunii hibrid. Culoarea luminii ambientale a sistemului IMA este unică pentru această versiune, utilizând mai multe nuanţe de culori armonizate care iluminează bordul maşinii.

Lasă un răspuns