Dacia Logan 2 – poze spion

Dacia Logan 2 este următorul automobil românesc ce va continua tradiția automobilelor de clasă medie fabricate la Mioveni.
Pozele spion, prezentate mai jos, arată un automobil complet camuflat care lasă puține lucruri la vedere.
Dacia Logan 2 va fi bazată pe aceeași platformă pe care este construit Renault Fluence. Analizând fotografiile de mai jos putem observa aceleași roți cu patru prezoane, probabil tot de 15 inci. Puntea spate ca la Renault Fluence (deci nu va avea suspensie independentă) și grila față ce permite o bună răcire a motorului. Stopurile spate sunt amplasate orizatontal, ca la Fluence și nu vertical ca la actualul Logan. Mașina surprinsă de italieni are geamuri cu tentă de culoare, un lucru foarte bun pentru atenuarea efectului de seră.
Dacia Logan 2 va fi prezentată anul viitor la salonul auto de la Geneva. Din datele actuale reiese că noul automobil se va fabrica la Mioveni alături de Duster însă nu este exclus ca francezii să prefere și uzina din Maroc datorită costurilor reduse de fabricație.
Chiar dacă unii văd în Dacia un automobil francez care a rupt legăturile cu România trebuie să le reamintim acestora că lucrurile sunt mult mai complicate. Renault are în România fabrică de matrițe pentru uzinele din toată lumea, fabrică de cutii de viteze pentru mai multe modele Renault/Nissan și centrul de proiectare de la Titu, unde iau naștere automobile noi.
Dacia Logan 2
Dacia Logan 2
Dacia Logan 2
Dacia Logan 2
Dacia Logan 2
Dacia Logan 2
Sursă autoblog.it

Lasă un răspuns