Vectra Racing in raliul Dakar

Emanuel Gyenes, Marcel Butuza și cei doi membri ai echipei de asistență tehnică Liviu Butuza și Romeo Duicu vor pleca pe 27 decembrie către Mar del Plata (Argentina) pentru a lua startul în cea de a 34-a ediție a raliului Dakar.
A patra ediție sud-americană a raliului Dakar va debuta pe 1 ianuarie în Mar del Plata – Argentina și se va încheia pe 15 ianuarie în Lima. Traseul care la categoria moto măsoară în total 8.363 km va străbate Pampasul, va traversa Anzii și deșertul Atacama pentru ca la final cei mai norocoși să ajungă în Lima – Peru.
Raliul va avea în 2012, 14 probe speciale a căror lungime totală ajunge la 4.406 km, iar ziua de odihnă este programată pe 8 ianuarie în Copiapo – Chile.

Lasă un răspuns