Racheta ARCA Haas 2C în Piața Victoriei

Racheta ARCA Haas 2C este expusă în Piața Victoriei din București. Accesul este gratuit, vă puteți apropia de rachetă, puteți vedea motorul Executor din exterior și puteți discuta cu inginerul Dumitru Popescu, Preşedintele ARCA.
Am avut norocul să-l prind singur pe Dumitru Popescu și să discut cu el pe teme aerospațile. Popescu e un tip inteligent și modest, dacă l-ai întâlni pe stradă nici nu ai ști că e Preşedintele ARCA.
E impresionant ce au reușit să facă cei de la ARCA cu bani puțini. Nu știu dacă vor reuși să iasă pe orbită cu racheta Haas 2C însă putem învăța multe din experiența lor. Racheta poate avea multiple întrebuințări iar datele adunate de echipă pot fi folosite în alte proiecte, inclusiv proiecte militare ale armatei române, dacă există interesul.
Dacă în 1946 am pierdut fabrica de avioane IAR Brașov și inginerii, fabrica fiind furată de ruși, în 1989 am distrus de unii singuri cea am clădit cu greu în anii ’70.
Haas 2C va fi lansată de la sol în primăvara anului 2013, în cadrul Misiunii 7 şi va avea drept obiectiv testarea la zbor a motorului Executor şi atingerea orbitei, devenind primului satelit realizat integral în România în greutate de peste o jumătate de tonă. Misiunea 7 va constitui şi o repetiţie finală pentru lansarea către Lună a sondei European Lunar Explorer, din cadrul competiţiei americane de 30 milioane $ Google Lunar X Prize.
Caracteristicile tehnice ale rachetei Haas 2C sunt:
– lungime: 18 m
– greutate goală: 510 kg
– greutate maximă la start: 16 tone
– combustibil: oxigen lichid + kerosen
– consum: 85 kg/sec
– tracţiunea maximă a motorului: 23 tone forță
România are ingineri și resurse pentru a fabrica rachete militare cu rază medie de acțiune și totuși nu se cunoaște de existența vreunui program în acest sens. Sunt puține țări în lume care se pot lauda că au reușit să lanseze un satelit cu forțe proprii. Le numeri pe degetele de la o mână.
Dacă echipa Arca va reuși jumăte din ce și-a propus, România ar avea enorm de câștigat din experiența lor. Să sperăm că politicienii noștri vor cheltui mai puțini bani publici pe limuzine germane și vacanțe exotice și vor susține mai mult industria aviatică română.

Racheta ARCA Haas 2C
Racheta ARCA Haas 2C

Racheta Helen (foto) este un proiect mai vechi al celor de la ARCA pentru testarea echipamentelor.
ARCA Racheta Helen
ARCA Racheta Helen

One Comment on “Racheta ARCA Haas 2C în Piața Victoriei”

Lasă un răspuns