Elicopter electric

Aparatele de zbor electrice trec de la simple jucării, cum este quadricopterul Parrot AR.Drone, la adevărate mașinării de transport personal. Pe lângă avioanele electrice ce s-au dovedit fiabile, au început să apară elicoptere menținute în aer de motoare alimentate de baterii performante.
E-volo a dezvoltat în Germania un prototip de 80Kg, dotat cu 16 elice, ce își menține echilibrul prin alternarea individuală a turațiilor. Aparatul a fost pilotat la primul zbor de Thomas Senkel, creatorul acestuia, iar zborul s-a dovedit promițător. Chiar dacă a stat în aer doar un minut și 30 de secunde, prototipul arată că acest mijloc de transport poate fi ieftin și ușor de construit.
Pentru a vedea la lucru elicopterul electric urmăriți clipul de mai jos.

Lasă un răspuns