Home » Auto » Dacia si Ora de ecologie

Dacia si Ora de ecologie

Un grup de 52 de elevi şi opt cadre didactice de la şcoli generale din Argeş au participat, marţi, 15 mai, la Dacia, la o acţiune intitulată „Ora de ecologie”, iniţiată de revista InfoMediu Europa şi derulată în cooperare cu Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Argeş şi Agenţia Regională de Mediu Piteşti.

Un grup de 52 de elevi şi opt cadre didactice de la şcoli generale din Argeş au participat, marţi, 15 mai, la Dacia, la o acţiune intitulată „Ora de ecologie”, iniţiată de revista InfoMediu Europa şi derulată în cooperare cu Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Argeş şi Agenţia Regională de Mediu Piteşti.

Acţiunea, gândită după structura unei ore de ecologie dedicate colectării selective de deşeuri, face parte din Campania de Educaţie Ecologică şi Mediu „EcoAtitudine = Responsabilitate, Informaţie, Acţiune” – ediţia 2012. În cadrul acestei ore, elevii au primit de la organizatori informaţii despre cum se realizează trierea deşeurilor şi cum trebuie colectate acestea, cum se face, în continuare, exploatarea deşeurilor colectate şi, mai ales, de ce este important ca deşeurile să nu fie puse toate într-un singur recipient.

“Ora de ecologie” organizată la sediul Dacia este cea de-a doua întâlnire de acest gen iniţiată anul acesta în Argeş. Prima acţiune a avut loc la Piteşti, în luna martie. Si de această dată copiii au putut descoperi ce înseamnă colectarea selectivă a deşeurilor, ce face Dacia în acest domeniu, iar cei care s-au dovedit interesaţi de subiectele discutate şi au răspuns la întrebările-fulger ale animatorului au fost premiaţi de către companie.

Această acţiune se înscrie în suita de prezentări şi întâlniri cu publicul tânăr, iniţiată de Dacia, anul trecut, pe plan local. În lunile mai şi iunie, reprezentanţii Dacia participă alături de reprezentanţii autorităţilor locale la campaniile de sensibilizare şi educare a tinerilor în legătură cu protecţia mediului înconjurător. Astfel de acţiuni au fost derulate în iunie 2011 la liceele din Piteşti, alături de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Piteşti, anul acesta de “Ziua Pământului” şi în timpul săptămânii “Şcoala Altfel!” şi vor continua în iunie când Dacia va celebra din nou luna mediului.

„EcoAtitudine = Responsabilitate, Informaţie, Acţiune

Campania de Educaţie Ecologică şi Mediu „EcoAtitudine = Responsabilitate, Informaţie, Acţiune” este iniţiată de revista InfoMediu Europa şi derulată în cooperare cu Garda Naţională de Mediu şi Agenţiile Regionale de Mediu.

Campania are ca principale obiective: dezvoltarea spiritului de competitivitate al elevilor, prin concursul de colectare selectivă a deşeurilor desfăşurat la nivelul fiecărui judeţ; facilitarea unor întâlniri educative între participanţi, administraţia publică şi mediul privat; organizarea unui concurs de desene (pentru clasele I-IV) şi de machete (pentru clasele V-VIII) pentru elevii participanţi la campanie, cele mai bune creaţii urmând a fi premiate de partenerii proiectului.

La nivel naţional, sunt înscrise în concurs 71 de şcoli din şapte judeţe şi Bucureşti. Premiile puse în joc de organizatori, la nivelul fiecărui judeţ, constau în: două excursii (pentru 30 de persoane) la fabricile GreenWEEE Buzău (locul I) şi GreenTech Buzău (locul al II-lea), pentru câştigătorii categoriei „Deşeuri hârtie, carton, plastic, PET”, şi câte un calculator (locul I), un videoproiector (locul al II-lea) şi o imprimantă multifuncţională (locul III), la categoria „Deşeuri Electronice, Electrice şi Electrocasnice”.

Dacia Sandero Stepway

Etichete: , , ,
Postat de in data de 2012/05/15. In categoria Auto, Mediu. Puteti urmari acest articol prin RSS 2.0. Puteti lasa un comentariu la acest articol

Leave a Reply