Chevrolet Volt are baterii impresionante

Bateriile automobilului electric Chevrolet Volt sunt impresionante prin energia pe care o pot produce dar si prin dimensiunile pe care le au. General Motors a facut publice cateva fotografii din fabrica din Brownstown, Michigan, acolo unde celulele litiu polimer sunt puse cap la cap.

Pachetul de baterii al modelului Volt cantareste 181 de kilograme si contine 288 de cellule LG Chem. Celulele sunt imbracate in plastic iar intre ele se monteaza separatori din aluminiu. Cadrele de aluminiu formeaza o retea de spatii prin care curge lichid de racire, fara o racire adecvata si fara contributia celor 16 senzori care monitorizeaza in permanenta temperatura interna bateriile s-ar putea supraincalzi pana la punctul de topire. Fluidul de racire este trecut cu ajutorul unei pompe printr-un radiator pentru a-i reduce temperatura.

In sezonul rece, atunci cand temperaturile scad frecvent sub 0 grade Celsius bateriile au nevoie sa fie incalzite pentru a functiona la randament maxim. In acest scop au fost montate rezistente electrice care incalzesc fluidul ce se afla intre celulele litiu polimer.

Inginerii de la General Motors spun ca bateriile pot functiona pana la 240.000 de kilometri insa adevarata problema vine la sfarsitul perioadei de viata estimata la 8 ani. Costul inlocuirii acumulatorilor este foarte mare si poate depasi valoare unui automobil din clasa medie.

Baterii Chevrolet Volt
Baterii Chevrolet Volt

Lasă un răspuns