Home » Auto » BMW a inaugurat o noua uzina

BMW a inaugurat o noua uzina

BMW Group a investit o jumătate de miliard de euro în construcţia noului BMW Seria 3 la uzina din München, acolo unde producţia a debutat luni, 28 octombrie 2011. Investiţiile s-au făcut, printre altele, în echipamente inovatoare de producţie şi tehnologii revoluţionare de fabricaţie. Acestea sunt parte a unei strategii pe termen lung al cărei obiectiv este consolidarea competitivităţii şi a viabilităţii viitoare pentru uzina din München. Astfel sunt garantate 9.000 de locuri de muncă în capitala landului Bavaria.

Uzina de la München este un punct strategic al reţelei mondiale de producţie pe care o deţine BMW Group. Fabrica este punctul principal de producţie a noului BMW Seria 3. La doar trei luni de la startul producţiei BMW Seria 3 Sedan se va atinge capacitatea maximă de producţie – 680 de unităţi pe zi. La acel moment, capacitatea totală a uzinei va depăşi 900 de automobile pe zi.

Pentru producţia noului BMW Seria 3, vechiul atelier pentru caroserii a fost demolat pentru a face loc unei clădiri complet nouă. În acelaşi timp, au fost montaţi numeroşi roboţi noi, unii dintre aceştia operând anterior la uzina din Leipzig. Aceste sinergii au o contribuţie importantă la reducerea costurilor şi la asigurarea unei utilizări durabile a resurselor. În plus, sunt utilizaţi şi roboţi cu laser de ultimă generaţie sau roboţi avansaţi de sudură.

Producţia la principala uzină din München a început în 1922. În prezent, aproximativ 9.000 de oameni, proveniţi din peste 50 de ţări, sunt angajaţi aici. Numai în 2010, aproape 206.000 de maşini au părăsit liniile de asamblare aflate în centrul unei zone rezidenţiale, cu impact minim asupra regiunii şi mediului.

Etichete: , , , , ,
Postat de in data de 2011/11/04. In categoria Auto, Industrie. Puteti urmari acest articol prin RSS 2.0. Puteti lasa un comentariu la acest articol

Leave a Reply