Home » Auto » Atunci când un showroom Mazda reușește o vânzare e sărbătoare

Atunci când un showroom Mazda reușește o vânzare e sărbătoare

Vânzările Mazda în România par nesemnificative dacă le comparăm cu cifrele înregistrate de grupul VAG sau de Dacia. Totuși, Mazda își găsește clienți datorită fiabilității japoneze, însă pierde foarte mult pe partea de service. Prețurile de întreținere sunt mari, iar o piesă banală poate ajunge în România după o lună sau două.

După primele șase luni, Mazda România înregistrează o nouă creștere neimportantă prin prisma volumului, cu 35%, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Volumul de vânzări s-a situat în primul semestru la 1.129 de unități, față de 834 la finalul lunii iunie din 2017.

Cel mai popular model al constructorului nipon din prima jumătate a anului, a fost compacta Mazda 3, cu 402 unități comandate și o creștere cu 23% în comparație cu anul anterior. Clasamentul primelor trei modele din punctul de vedere al vânzărilor este completat de SUV-urile CX-5 și CX-3 cu 398, respectiv 215 autoturisme.

Și vânzările din luna iunie au înregistrat o creștere, cu 32%, față de aceeași lună din 2017. Principalul factor al acestei evoluții a fost tot Mazda 3, cu un total de 105 unități comercializate, ceea ce înseamnă un plus de 19%.

Modelul Mazda 3 cu motor pe benzină de 100 CP pleacă de la 15.290 Euro. Cei care preferă motoarele diesel pot opta pentru un motor de 105 CP la un preț de pornire de 19.190 Euro.

Marca:
Postat de in data de 2018/07/07. In categoria Auto. Puteti urmari acest articol prin RSS 2.0. Both comments and pings are currently closed.